Oriunde am fi, vedem mereu oameni cu feţele brăzdate de supărare, oboseală, îngrijorare. Mulţi se gândesc că a doua zi trebuie să se trezească devreme, să se ducă la servici, unde şeful le va tine o morală urâtă pentru că vor întârzia, ca de obicei.
Dar, de asemenea, mulţi se gândesc şi la şeful lor ce arată ca un taur nervos, gata de coridă, cu acele "coarne" specifice înainte, gata de atac. Acest lucru poate fi amuzant, imaginându-şi. La astfel de gînduri un mic zâmbet apare pe chipurile lor, destinzându-se. Parcă dintr-o dată se luminează totul, ca un răsărit de soare, lumina ce inundă viaţa din univers, tot aşa şi faţa noastră este luminată de această minune interioară. Ochii sunt străbătuţi de aceea bucurie sinceră, modestă, care vine din celulele noastre, din felul nostru de a fi, de a gândi, de a ne comporta, de a socializa, de a trăi intens fiecare secundă care ne este dăruită.
Zâmbetul poate fi considerat unul din miracolele lumii. De câte ori nu am dăruit zâmbete doar pentru a face o persoană fericită? De câte ori nu ne-am dorit să primim decât un zâmbet din partea celorlalţi? E un dar nepreţuit, ce nu poate fi cumpărat sau înlocuit.
După zâmbetul unei persoane îţi poţi da seama ce fel este ea. Cât de frumoasă este, nu atît fizic, cât pe interior. Vă propun doar să ne lăsăm duşi de val şi să zâmbim..să rîdem şi să zâmbim că avem tot ce avem nevoie, chiar dacă nu avem tot ce ne dorim, că ne-am născut, că avem persoane dragi pe care le iubim şi care la rîndul lor ne iubesc.
Să zâmbim pentru noi înşine şi pentru Dumnezeu!
Uitati niste citate dragute despre zambete.



