Bun bun bun...deci am promis de ceva vreme că am să postez filmuleţul la care am lucrat cu băieţii pentru proiectul la istorie. Check it out! Merită văzut până la capăt.
Enjoy! Aştept comentariile si impresiile voastre:D!
joi, 29 martie 2012
Interviu
Etichete:
adolescenti,
barlad,
bloopers,
codreanu,
cosmin gifu,
cosmin neagu,
ernest grigoras,
interviu,
istorie,
proiect,
scoala,
vlad manolache
miercuri, 28 martie 2012
Limite
Aş vrea să îmi cer scuze pentru faptul că nu am postat de ceva timp. Încerc să fac prea multe deodată, şi poate din această cauză am avut nevoie de o pauză.
Sper că titlul postării v-a făcut curioşi. Ei bine, inspiraţia mi-a venit chiar în dimineaţa asta, pe la 5, când încercam să învăţ la mate. Ştiu, nu e nevoie să-mi spuneţi că sunt o ciudată, eu o numesc "nebunia de a ieşi din monotonie". Sau nesomn, mai simplu. Era vorba despre o problemă. Dacă ar fi fost să te foloseşti doar de formulele învăţate şi aplicate direct, nu ar fi ieşit rezultatul corect. Apoi, m-am uitat şi la rezolvarea problemei, şi am văzut modul în care a fost gândită, fiind total diferită faţă de toate metodele din capul meu.
Apoi am început să trag o concluzie care m-a condus spre un adevăr: avem gândirea limitată. Nu este o jignire, pentru că nu mă refer la faptul că suntem proşti. Asta se poate vedea cu ochiul liber. Dar de mici suntem învăţaţi că trebuie să ne conformăm; să ne comportăm la fel ca şi ceilalţi, să rezolvăm problemele într-un anumit mod, să ne bazăm pe judecata noastră şi nu pe instinctele noastre şi alte asemenea lucruri. Dacă am renunţa la aceste lucruri am putea face multe. Foarte multe! Dar oricât am încerca, nu vom reuşi deoarece e prea târziu. Sau poate nu. Asta hotărăşte fiecare.Nu putem vedea totul per ansamblu pentru ca limitele acestea ne împiedică. Cea mai bună modalitate de a scăpa de ele este să ne folosim imaginaţia.
Imaginaţia este cea mai bună formă de evadare de viaţa de zi cu zi, de rutină, de limite, de tot ce ne înconjoară. Astfel, la matematică, pentru că de la exemplul ăsta am pornit, dacă ne-am folosi imaginaţia am putea observa o mulţime de metode de rezolvare, pe care în mod normal nu le-am băga de seamă, şi nu neapărat după nişte reguli, care ni se impun de către profesor, sau, în general de către prieteni, părinţi, societate, ştiinţe chiar. Am putea avea o nouă perspectivă asupra întregii lumi, am putea vedea "în toate direcţiile", şi nu doar într-una. Cam asta facem noi acum. Nu vrem să recunoaştem, dar vedem unilateral. Nu vedem esenţa.
V-am zăpăcit de tot. Pentru asta sunt aici, îmi puteţi mulţumi mai târziu. Morala zilei de azi e următoarea: FOLOSIŢI-VĂ IMAGINAŢIA CÂT PUTEŢI DE MULT! Nu veţi regreta, vă asigur eu! Lăsaţi limitele deoparte şi începeţi să gândiţi diferit. Sunt prea multe limite în jurul nostru, şi poate singura portiţă pe unde avem acces la infinit e mintea noastra. Merită folosită!:)
Etichete:
culori,
imaginatie,
imagination,
infinit,
limite,
limits,
lume,
mind,
minte,
people,
perspectiva
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


