Copilărie

“Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.” Eugene Ionesco  
   Mi-am amintit un cântecel pe care îl cântam demult ori pentru a mă înveseli sau doar pentru că timpul meu nu însemna şcoală, teme şi alte lucruri de genul acesta. E adevărat că rolul unei şcoli e de a te forma, de a te învăţa dar de asemenea şi de a te face să uiţi de unde eşti. Şi acum întrebaarea e: "De unde sunt?"
    Iată şi răspunsul la această întrebare: "Din copilăria mea. Din copilăria mea ca dintr-o ţară." (Antoine de Saint-Exupery). Oamenii uită de copii din ei, dar fără să îşi dea seama ei tot copii rămân!
   Pare absurd ce spun? Dar dacă ne gândim ne două ori ne dăm seama că perioada ce ne influenţează cel mai mult viaţa e copilăria. Aşa că de ce nu am putea zice că rămânem nişte copii, "alteraţi" de ani şi de schimbări fizice. Pentru a fi mai clară în ceea ce spun să ne gândim la...mâncare. Pentru a face o prăjitură, avem nevoie de diverse ingrediente precum ouă, făină, lapte şi altele. Acestea ar putea simboliza în viaţa unui om factorii care îl influenţează ca dragostea arătată de alţii, familia, prietenii, educaţia, idolii pe care încearcă să îi imite. Apoi toate ingredientele prăjiturii se amestecă şi se pun la cuptor sau frigider pentru a se face. În cazul omului factorii ce îl influenţează îi determină ceea ce numim personalitate.
   După ce prăjitura e gata o ornăm frumos şi o mâncăm. În paralel, omul îşi maschează slăbiciunile, defectele şi le acoperă cu sfaturile şi învăţăturile ce le primeşte de la alţii.
   Dar dacă aceea prăjitură stă prea mult nemâncată, şi începe să se strice, îşi strică aspectul şi gustul, dar nu rămâne făcută tot din ingredientele iniţiale? La fel şi în cazul omului, el îmbătrâneşte, atât fizic cât şi psihic dar tot la fel ca în copilărie rămâne.
   Poate vă zăpăcesc, dar la ce vreau eu să ajung este faptul că ar trebui să nu ne minţim pe noi înşine şi pe ceilalţi din jurul nostru că noi nu mai suntem nişte copii şi să ne dăm "garda" jos şi să ne distrăm aşa cum o făceam când eram cât "lingura", deoarece cei mici sunt cei care văd viaţa cu tot ce are ea mai frumos şi o apreciază indiferent ce ar fi!
   Aşa că cel mai bine e să începem să cântăm împreună următorul cântecel de care spuneam că îl cântam ca să mă înveselesc:

Degeţele mititele;

Ne jucăm cu părul,

Sugem biberonu',

Stăm ca mexicanii,

Facem ca motanii.

Stăm ca domnişoarele

Şi fumăm ţigarele

Chifteluţă cu cafea

Bum-bum, cea-cea-cea!

Şi vă mai arăt o poezie pentru copii pe care sigur o ştiţi, şi care este foarte frumoasă de asemenea.

Azi in parcul plin de soare
Fete si baieti sosesc,
Imbracati de sarbatoare
Si in jur uimiti privesc.

Refren: Un-doi, un-doi,
Faceti toti la fel ca noi! (bis)

Uite scranciob, tobogane
Si covorul fermecat,
Minunatele baloane
Se inalta ne-ncetat.

Refren: Mai sus, mai sus,
Un balon de vant e dus! (bis)

Hai copii cu veselie
Sa ne dam in calusei.
Dii, calut, peste campie,
Alergam ca niste zmei.

Refren: Dii zmeu, dii zmeu!
Tii, ce calaret sunt eu! (bis)

Azi e mare sarbatoare,
Bucuria tuturor,
Urca leaganul in zare
Si coboara-ncetisor.

Refren: Sus-jos, sus-jos,
Suie leaganul voios! (bis)

Tweet