duminică, 12 iunie 2011

Superstiţii

   Superstiţiile au fost create pentru a explica diverse fenomene fără ajutorul ştiinţei. Ele se transmit din moşi-strămoşi şi sunt întâlnite şi în zilele noastre, unii oameni conducându-şi viaţa după zisele străvechi. Probabil nu sunt singura care a fost amăgită de semnificaţia diverselor superstiţii ca numărul 13 sau pisica neagră. În schimb, probabil s-a întâmplat fiecăruia ca să se adeverească măcar o dată o superstiţie. Sunt adevărate sau nu?
   Fiecare v-a răspunde diferit la această întrebare, şi dacă ar trebui să şi argumentăm de ce, probabil vom avea parte de un adevărat război din parte celor două tabere, "pro" şi "contra". Aş tinde să cred că în mare parte sunt doar nişte coincidenţe de care au parte mulţi dintre noi, dar în trecut superstiţiile erau privite diferit de modul cum le vedem astăzi.
   Cum ar fi să privim ca nişte ciudăţenii ale naturii oglinzile ce arată reflecţiile nostre sau umbrele ce apar când este soare. Strămoşii noştri credeau că reflecţiile şi umbrele sunt părţi ale sufletului şi dacă se întâmpla ca un obiect pe care a apărut umbra sau reflecţia să se spargă se considera că suflectul este vătămat şi că va aduce un ghinion uriaş. În zilele noastre o superstiţie este de fapt "o credinţă sau o practică" în care oamenii încă mai cred, chiar dacă acele fapte au fost demonstrate ca fiind neadevărate.
   Probabil că multe superstiţii vă sunt cunoscute şi vouă, indiferent dacă credeţi sau nu în ele. Din această cauză, ele nu ar trebui să vă ghideze viaţa, ci doar să vă facă să vedeţi din mai multe perspective şi să înţelegeţi modul de gândire al altora. Iată câteva dintre cele mai interesante superstiţii de-a lungul timpului:
  1. Poate una dintre cele mai cunoscute e dacă spargi o oglindă. Se spune ca aduce 7 ani de ghinion. Am spart şi eu una când aveam cam 8-9 ani. Ghinionul a fost că mi-am luat un câine care "mieuna".
  2. Un alt ghinion îl poţi căpăta dacă treci pe sub o scară. Aici..e vina constructorilor.
  3. Dacă vă plac pisicile, să ştiţi că cele negre nu vă plac. Vă aduc ghinon dacă vă taie calea. (am glumit la partea cu ele nu vă plac..întrebaţi-le pe ele:-??)
  4. Să nu vă spălaţi pe data de 13. Numărul acesta e cu ghinon. Sigur o să vi se ia apa când sunteţi sub duş. Cel mai rău e atunci când 13 pică într-o vineri, şi dacă mai este si martie, s-ar putea să nu mai aveţi nici şampon! Prin comparaţie, se spune că numărul 7 e de bun augur. Dacă eşti al 7-lea la catalog, ai să ai numai 10 tot anul!
  5. Dacă aveţi nevoie de mult noroc, uitaţi-vă după stele căzătoare. Acestea aduc noroc!
  6. Această supertiţie o ştiu de la părinţii mei. Ştiu ei ce ştiu când mi-au spus-o. Dacă mănânci direct din oală ai şanse sigure să îţi plouă la nuntă. Şi dacă îţi plouă la nuntă, te udă cu noroc, nu cu apă!
  7. Dacă îţi ard obrajii vorbeşte cineva despre tine. Are cineva vreun chibrit?
  8. Dacă te mănâncă palma dreaptă primeşti bani, iar dacă te mănâncă cea stângă trebuie să dai. Şi dacă ma mănâncă ambele deodată..pe care o scarpin prima?  
  9. Asta e pentru cei mofturoşi la mâncare. Se spune că dacă vei lăsa mâncare în farfurie vei avea parte de un soţ/soţie urâtă. Atenţie!
  10. Se spune că dacă verşi sare sau piper pe masă te vei certa cu cineva. Avertisment pentru cei cu chef de ceartă!
    Acestea sunt cele mai cunoscute superstiţii, dar sunt mult mai multe. Aproape orice gest, faptă, sau fenomen are o desluşire în aceste zicale vechi. Atfel, pot există superstiţii legate de
I. Sărbători
  1. Anul Nou - Acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână, îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână, va fi un an vesel.
  2. Anul Nou prima zi - Îmbrăcaţi ceva nou, nu spargeţi nimic, nu împrumutaţi bani şi nu faceţi datorii, nu plângeţi. Prima persoană care va suna sau va bate la uşă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă cea care va intra în casă e femeie - va fi un an prost, dacă e bărbat - va fi un an norocos.
  3. Baie de Crăciun - Se zice că dacă faci baie în ziua de Crăciun vei rămâne curat tot anul.
  4. Bani - Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar.
  5. Tuns în vinerea Paştelui - Se spune că dacă te tunzi în vinerea Paştelui, nu vei avea dureri de cap tot anul.
II.    Gravide, copii, botez
III.   Părţi ale corpului
IV.   Nunţi
V.    Animale
VI.  Îmbrăcăminte
VII. Obiecte
VIII.Bani sau
IX.  Altele.
Dacă credeţi în superstiţii, puteţi să vedeţi care este reţeta succesului.


Sursă: superstitii.visele.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu